Baterii pentru instalații solare și eoliene

Home » Blog » Baterii pentru instalații solare și eoliene

Deși Alessandro Volta din Italia este, de obicei, cel creditat pentru inventarea bateriilor moderne cele cu argint-zinc, celule mai vechi au fost descoperite chiar și în ruinele sumeriene originale în jur de 250 Î.Hr. Prima dovadă a existenței bateriilor solare provine de la săpăturile arheologice din Bagdad, Irak. Această primă-baterie a fost datată înaintea erei noastre și erau folosite în operațiuni simple de galvanizare cu un strat subțire de metal.

De la bateriile sumeriene la bateriile pentru instalații solare și eoliene

Baterii pentru instalatii solare si eoliene

Baterii Trojan deep cycle pentru instalaţii solare şi eoliene

Bateriile pentru instalații solare și eolieneau fost redescoperite mult mai târziu de către Alessandro Volta, după care a fost numită și unitatea de măsură Volt. Prima baterie a fost descoperită înafara Bagdadului la Khujut Rabu și este alcătuită dintr-un borcan de argilă, un dop din asfalt și o bară de fier înconjurată de un cilindru din cupru.

De la aceste simple concepte s-a ajuns mult mai departe mai ales odată cu evoluția pe scara tehnologică. Aproape toate dispozitivele electronice pe care le folosim zilnic au nevoie de baterie. De la laptop până la telefonul mobil, aparatul foto sau simpla telecomandă de la mașină. Stocarea energiei electrică este vitală pentru desfășurarea unei multitudini de activități, iar de multe ori nici nu ne dăm seama de acest lucru.

Stocarea energiei electrice cu ajutorul acumulatorilor solari

Stocarea energiei joacă un rol vital și pentru industria energiei solare. Fără acestea, energia solară nu ar mai putea să fie disponibilă oricând. Bateriile pentru instalații solare și eoliene sunt de o importanță majoră și pentru păstrarea sau dobândirea independenței energetice a utilizatorilor. În plus, aceștia garantează că zilele ploioase sau cele fără vânt nu sunt un motiv de îngrijorare pentru cei care au ales să folosească mijloace regenerabile de obținere a energiei electrice.

Bateriile deep cycle flooded se numără printre cele mai utilizate tipuri de baterii solare și eoliene. Acestea sunt recunoscute pentru calitatea serviciilor oferite, pentru rezistența acestora la utilizare, pentru viața lungă și pentru prețul lor rezonabil.

Acumulatori de instalaţii solare şi eoliene 12V

Gama Signature de baterii de tip deep-cycle (cu descărcare adâncă) reprezintă modelele de anvergură din portofoliul Trojan. Proiectate pentru a avea o durabilitate îndelungată şi o performanţă remarcabilă, produsele din Gama Signature de la Trojan sunt perfecte pentru a fi utilizate în cadrul unor sisteme care utilizează energie regenerabilă şi pentru care un element cheie îl reprezintă un ciclu de funcţionare cu costuri cât mai reduse. Gama Signature încorporează Tehnologia T2 istoric dovedită, o tehnologie avansată în domeniul bateriilor care asigura o performanţă maximă, o durată de utilizare mai lungă şi energie totală mai mare. Combinaţia unică dintre design şi tehnologie din cadrul Gamei Signature, separatorul inovator Maxguard T2 şi tehnologia patentată Trojan Alpha Plus Paşte măresc atât capacitatea susţinută a bateriilor cât şi amperora totală care generează o putere mai mare de operare.

Date suplimentare despre acumulatori si baterii pentru panouri solare fotovoltaice şi turbine eoliene se află pe esolar.ro

Costuri de livrare panouri solare

Sistemul de livrare/transport pentru sistemele de panouri solare comandate de pe site-ul panourisolare.eu este urmatorul:
1. comandati un sistem de panouri solare dorit folosind Pagina de Contact
2. dupa ce ati completat datele necesare (putine!), veti fi contactat telefonic de catre un agent de vanzari panourisolare.eu
3. dupa ce au fost stabilite detaliile necesare vanzarii sistemului de panouri solare, prin curier rapid, in termen de 3-5 zile veti primi acasa produsele comandate.
Nota: Taxele de transport variaza intre 100 si 300 de lei, in functie de greutatea coletului.

Casa Verde – Finantare sisteme solare

Titlul oficial: Programul de inlocuire sau completare a sistemelor clasice de incalzire cu sisteme care utilizeaza energie solara, energie geotermala si energie eoliana ori alte sisteme care conduc la imbunatatirea calitatii aerului, apei si solului. Titlu prescurtat: Casa Verde. Detalii despre cum orice roman poate obtine finantare nerambursabila pentru instalarea de panouri solare

Energie termica? Energie electrica?

In prezent sunt utilizabile doua tipuri de panouri solare: cele care produc energie termica si, respectiv, energie electrica. In functie de nevoile proprii, putem alege una dintre cele doua variante cu mentiunea ca primul tip de panouri, care produce energie termica, are rol in incalzirea apei si a locuintei, insa doar pe timp de vara, deoarece iarna temperaturile foarte scazute nu pot oferi conditii pentru desfasurarea procesului de incalzire. Cea de-a doua categorie cuprinde panourile care produc energie electrica, acestea fiind cele mai cautate, dar si cele mai costisitoare. Procesul are la baza celula fotovoltaica ce produce, la contactul cu razele solare, energie electrica.
Solutie web oferita de BlackCode | Promovat de venditio-markety.ro